COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila a organizat vineri, 9 noiembrie 2018, ora 11.00, la Liceului Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” Brăila, Șoseaua Rm. Sărat, nr. 12, o întâlnire cu operatorii economici reprezentativi din  domeniul Agricultură din județul Brăila, având ca scop dezvoltarea învățământului profesional și dual.

Temele prezentate în cadrul întâlnirii:

  • Perspectivele ISJ Brăila pentru dezvoltarea învățământului profesional și dual;
  • Prezentarea reglementărilor legislative privind organizarea și funcționarea învățământului profesional și dual;
  • Exemple de bună practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic;
  • Implicarea operatorilor economici în activitățile specifice învățământului profesional: (monitorizarea Planurilor de acțiune a școlilor în perioada imediat următoare, organizarea de vizite cu elevii claselor a VIII-a la agenții economici, implicarea acestora în activitățile școlare și extrașcolare).

Inspectoratul Școlar Județean Brăila apreciază în mod deosebit implicarea CCIA Brăila în această activitate, reprezentată de domnul director general Marian Ghionu, pentru facilitarea participării la întâlnire a reprezentanţilor operatorilor economici:

  • SC AGRICOS SA;
  • SC DIAGAR SRL;
  • SC ZAMTUDO CONSULTING SRL.

Printre invitaţi s-a numărat dl. Florin Mărginean, coordonator regional al Regiunii de Dezvoltare SE, reprezentant al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Parteneri