Propuneri CCIR referitor la modificarea Legii dialogului social Nr.62/2011

In marja consultarii retelei Camerelor de Comert si Industrie Judetene, Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) s-a adresat Ministerului Consultarii Publice si Dialogului Social privind modificarea Legii dialogului social nr.62/2011.

Camera de Comert si Industrie a Romaniei a reiterat utilitatea reprezentarii Camerelor de Comert in comisiile locale de dialog social, aspect ce contribuie la sprijinirea dezbaterilor si discutiilor pe marginea subiectelor economice si comerciale reale, intalnite in teritoriu, prin furnizarea de informatii si expertiza din partea Camerelor de Comert si Industrie Judetene, care mentin un dialog permanent cu membrii si cu intreaga comunitate de afaceri din judetele in care isi desfasoara activitatea.

In acest sens, CCIR a propus completarea Legii nr. 62/2011, prin introducerea unei noi litere, e), la art. 122, alin.(2), cu urmatorul cuprins “e) un reprezentant al Camerei de Comert si Industrie Judetene”, motivate de reprezentativitatea structurilor cameral pe plan local, regional, national si global.

De asemenea, CCIR a propus si modificarea dispozitiilor art. 76 din Lege, prin introducerea unei noi litere, cu urmatorul cuprins: “d) un reprezentant al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei”.

Camera de Comert si Industrie a Romaniei a aratat ca dezvoltarea si consolidarea dialogului dintre Camera de Comert si autoritatile publice va conduce la o mai buna furnizare a serviciilor publice catre oamenii de afaceri si, implicit la un raspuns coerent al comunitatii de afaceri la politicile publice, nivelul de reprezentativitate al Camerelor de Comert cuprinzand toate sectoarele de activitate, indiferent de forma de organizare si dimensiunea economica.

Astfel, prezenta unui reprezentant al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei in cadrul Consiliului National Tripartit cat si prezenta unui reprezentant al Camerelor de Comert si Industrie Judetene de Dialog Social pe plan local vor facilita si armoniza dialogul comunitatii de afaceri cu decidentul politic.

Last changed: Nov 06 2017 at 4:21 PM

Back